sâmbătă, 28 iunie 2008

Ce-ar fi daca-ar fi....Review al unei vieti

Sunt obost si probabil (mai mult ca sigur) aberez dupa o noapte alba in care am incercat sa invat. Spun incercat pentru ca sunt atat de freaked out ca nu a intrat nimic in creier.

Ma inspaimanta gandul la viata mea.

Am 19 ani (cand am implinit 19 ani :((?). Bineinteles ca in februarie, dar nu asta e chestiunea principala. Insasi conceptul de a fi major care ma inspaimanta.

Ar trebui sa fiu deja pregatit pentru viata, sa iau decizii importante. Stiti voi...Chestiunile importante ce iti vor influenta tot restul vietii. Ei bine...nu sunt pregatit pentru asa ceva. Marea majoritate poate ca nu suntem, dar eu sunt cel mai putin pregatit.

In cateva zile termin sesiunea, implicit si primul an. Nu un prim an pe cat de stralucit ma asteptam sa fie. Adica nu a fost stralucit deloc. Nu a mers deloc cum ma asteptam. Facultatea, planuri, viata, pasiuni. Sa le iau rand...Facultatea nu a fost deloc ceea ce ma asteptam, prea teoretica, fara sa invat nimic practic. Poate din anul trei...Poate...Planuri...nici unul nu s-a realizat...

A fost un an greu, dar inca nu e gata.

De vreo 3-4 ani am observat o chestiune ingrijoratoare: uit frecvent. Bine ca eram uituc de mic, dar acum s-a accentuat. Ce am invatat azi maine e posibil sa fi uitat deja. Probabil ca de asta...Dar vor fi voci ce vor spune ca sunt lenes. Da, sunt extrem, incredibil de lenes, dar ce sens are sa te chinui sa inveti ceva ce intr-un an ai si uitat? De exemplu nu mai tin minte mai nimic din toata materia clasei a 12-a. Exemplu gresit pentru ca in clasa a 12-a, sa fim seriosi nu s-a prea facut scoala. Bine materiile de Bac la care am invatat mai mult decat la celelalte.

Am un rahat de metabolism...fac sport, dau jos din cele kile in plus, ma las din varii motive, jap! kilele vin inapoi. Dar sunt lenes pentru ca nu mentin un program regulat de exercitiu fizic.

Nu invat destul, nu imi dau silinta destul, nu am destula vointa...eu nu...

Anul acesta mai mult ca oricand am dezamagit pe toata lumea...fosti colegi, fost profesori, actuali profesori, rude...

Dar cel mai mult pe mama. Mama cea fara de care nu as fi fost ce sunt astazi...nu as avea nici macar jumatate din personalitatea pe care o am. Si-a pus sperantele in mine sa reusesc, sa fiu un om exceptional, sa o fac mandra...dar nu am reusit...

Nu stiu exact: Asteptarile au fost prea ridicate sau eu am fost prea jos?

Eu am fost prea jos, mult prea jos de data asta.

Nu, nu ma voi plange de chestiunile care mi-au deranjat copilaria, de toate acele secrete intunecate ale fiecaruia dintre noi...cu toate ca Freud avea dreptate.

Am devenit mult prea complex (a se citi ciudat) pentru a mai crede ca si maine e o zi. Fiecare minut care trece, nu se mai intoarce oricat de fantezisti putem fi (adica eu).

Timpul trece...trece...si odata trecut...nu mai ai cum sa-l dai inapoi. Oricat de mult ai vrea, nici macar o secunda nu se mai intoarce, precum fumul iesit pe horn.

Dar sa nu mai vorbim de stres-ul zilnic, de bolile variate, poluare fonica, a apei, a aerului...toate alea, radiatii, microunde, toate sunetele acelea enervante date de aparatele prin care circula curent electric si.....

Atata timp pierdut...pentru ce? Stai 16-17 ani intr-un sistem de invatamant imperfect, dupa care ai un loc de munca vreo 40 de ani, iesi la pensie, iti vezi nepotii crescand, apoi mori. PUNCT.

Asta daca ai noroc. Daca nu ai noroc o sa fie un sofer nebun, tu neatent, o boala (sunt mii care te pot omora fara sa iti dai macar seama sau ai ghinion si-ti cade o tigla de pe un bloc fix in moalele capului....

Te zbati 45 de ani, inveti intr-o scoala, muncesti ca negru' pe plantatie, ai copii mari de acum, si BANG...shit happends...Si atunci pentru ce te-ai mai chnuit? Te chinui o viata sa strangi, sa agonisesti, sa ai tu si copii o viata buna mai tarziu?

Viata e prea scurta ca sa te chinui aiurea. Ar trebui sa faci doar ce conteaza, ceea ce te face fericit, ORICE.

Mi-am revizuit viata si sincer, nu prea mi-a placut ce a iesit la urma...doar chestii notabile cat sa umpli o pagina de caiet.

Asa ca: Ce-ar fi daca ar fi sa ai o sansa sa o iei de la capat? Ce ai schimba? La tine, la ceilalti, la intreaga lume... Ce te-ar face fericit? Sau ce i-ar face pe ceilalti fericiti? Ai incerca sa schimbi lumea? Sau te-ai duce in excursii sa fotografiezi locuri minunate? SAU? SAU?

Eu unul, as putea scrie un roman cu ce as vrea sa schimb....

Va salut din mers...

Un comentariu:

  1. Sal. La ce facultate esti?:D
    Vreau sa zic ca sunt in multe privinte ca si tine...cam lenes recunosc, nu imi dau destul silinta, mi-am cam dezamagit apropiatii cu bacu...(8.01:D)
    Cel mai imp e ca am intrat la facultate (automatica si informatica aplicata) si is chiar curios cum o sa fie;

    Legat de viata sunt de acord cu tine...trebuie sa facem ce ne place, ceea ce facem cu placere; daca nu reusim aia atunci intervine dezordinea in viata si dupa parerea mea toate celelalte parti negative.

    RăspundețiȘtergere